Nicoleta Grasu, specialistă în proba de aruncare a discului, a declarat, vineri, că din 2007 competiția pentru cel mai bun atlet al anului se dă între „doi mari sportivi”, ea și triplusaltistul Marian Oprea.
„Competiția pentru cel mai bun atlet al anului se dă între doi mari sportivi, eu și Marian Oprea. Cine aduce medalia, ăla ia titlul de atletul anului. Asta e, momentan în România ori eu, ori el suntem primii. Să ne țină Dumnezeu să o ținem tot așa. Un an el, un an eu, din 2007 ne schimbăm locurile. Presiune este, pentru că dacă nu facem noi performanță, ce așteptări să mai aibă ceilalți sportivi?! Ei spun că dacă Marian și cu Nicoleta nu fac performanță, ce așteptări să aibă de la noi? Atunci trebuie noi să le arătăm și să le dăm oxigen”, a spus Grasu.
Nicoleta Grasu, care a primit, vineri, cu ocazia Adunării Generale Ordinare a FRA, titlul pentru cea mai bună atletă în 2010, a fost recompensată și cu „Meritul Sportiv Clasa I” din partea Administrației Prezidențiale.
Atleta a precizat că anul acesta nu va participa la multe concursuri, deoarece se concentrează pe Jocurile Olimpice de la Londra. „Anul ăsta va fi un an mai mult de relaș. Nu acest an e important pentru mine, ci 2012. La orice invitație și concurs pe bani, mă voi duce, pentru că în primul rând pentru asta muncim, pentru bani, nu doar pentru glorie, tablouri și diplome. Primul concurs din acest an va fi la Roma la Diamond League. Nu vreau să mă duc la Shanghai pe 15 mai, pentru că nu vreau să schimb fusul orar, așa că mă duc la Roma pe 26 mai„, a precizat Grasu.
În cadrul aceleași Adunări, fostul președinte al FRA, Iolanda Balaș-Soter a primit trofeul Asociației Europene de Atletism pentru întreaga activitate.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER